În ciuda majorării sancțiunilor pentru persoanele care nu respectă ordonanțele militare, oamenii din Olt continuă să încalce prevederile acestora, cu precădere restricțiile de circulație.
Doar în ultimele 24 de ore polițiștii au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare totală de 198.800 lei.
Reamintim că sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De azi, amenzile sunt cuprinse între 2000 și 20.000 lei.
„Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile Ordonanțelor Militare emise privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19. Insistăm să respectați cu strictețe și responsabilitate măsurile impuse și să circulați numai pentru motivele excepționale invocate în actele normative amintite”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei, reamintesc autoritățile.



































