Senatorul de Olt Siminica Mirea, mesaj emoționant de Ziua Jandarmeriei Române

Aflându-ne în stare de urgență din cauza epidemiei de coronavirus, Ziua Jandarmeriei Române a trecut aproape neobservată, cu atât mai mult cu cât evenimentul a fost sărbătorit nu prin largi manifestări, așa cum a fost în anii trecuți, ci prin muncă.

Totuși, unii aleși au fost atenți și au ținut să marcheze evenimentul prin mesaje postate pe rețelele de socializare, iar senatorul de Olt Siminica Mirea se numără printre acești aleși.

„Astăzi, ziua Jandarmeriei Române este sărbătorită prin muncă. Jandarmii sunt la datorie, dată fiind starea de urgenţă. Sunt pe teren pentru țară, iar noi le purtăm un gând bun şi recunoştinţa pentru fiecare moment de sacrificiu.

Jandarmeria Română este o armă importantă pentru statul de drept, iar astăzi, după 170 de ani de tradiţie militară, putem invoca o serie de momente cheie în istoria României. Totul va fi bine, vom trece peste această încercare dată de coronavirusul (Covid-19). Totul va reveni la normal, vom putea participa şi le putem aduce onor la paradele militare.
Lor, jandarmilor români, le mulţumim pentru sacrificiul făcut în aceste zile de grele încercări. Urez jandarmilor multă putere de muncă şi îndeplinirea cu bine a tuturor misiunilor!

La mulţi ani jandarmilor!
La mulţi ani Jandarmeriei Române!”, a scris, pe Facebook, Siminica Mirea.

Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române este 3 aprilie 1850 când, printr-un Ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”.

Prin această lege s-a dat statutul juridic armei jandarmeriei şi s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. La 23 iunie 1865, a fost redactat Regulamentul pentru serviciul jandarmeriei de oraş, prin care se stabilea locul şi rolul în noua formă de organizare, în urma căruia, deşi se aflau sub autoritatea Ministerului de Război, jandarmii au fost puşi sub autoritatea Ministerului de Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here