Gigi Becali îl pune la zid pe Ludovic Orban în scandalul românilor plecaţi la muncă în Germania. “Nu suntem sclavi, apără-ţi poporul!”

Sursa foto: romaniatv.net

Gigi Becali a avut un atac dur la adresa lui Ludovic Orban, în direct la România TV, pe tema muncitorilor români care pleacă în Germania în plină pandemie de coronavirus. Patronul celor de la FCSB a comentat şi interzicerea participării la slujbele ţinute de preoţi, în special la slujba de Paşte.

Gigi Becali l-a atacat pe Ludovic Orban după ce imaginile cu mii de muncitori sezonieri pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Iaşi au stârnit un scandal naţional.

“Să spună direct ăia din Germania, Orbane, dă-ne nişte scalvi, că nu avem cu cine să strângem sparanghelul şi cartofii! Dar, zic eu, hai să facem un contract de 3.000 de euro pe cap de muncitor, fără 3.000 de euro salariu să nu plece niciun român! Păi, ce bani le dau ăia, care iau de la bănci cu 1 la sută, iar noi luam cu 7 la sută? Merg la munca şi după aia ne vând nouă… N-am nimic cu Orban, dar dacă eşti premier, apără-ţi poporul!”, a spus Gigi Becali la România TV.

Patronul celor de la FCSB a comentat şi interzicerea participării la slujbele ţinute de preoţi, în special la slujba de Paşte.

“Sănătatea nu există fără Paşte, nu există nimic fără Hristos! Atunci când se ţine Sfânta Liturghie, preotul… diaconul care iese afară este poporul”, a spus Gigi Becali.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here