Stare de Urgență: Ce se întâmplă cu elevii. Când încep școlile

Sursa foto: b1.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că școlile rămân închise pe toată perioada stării de urgență, în contextul pandemiei de coronavirus.

Președintele Klaus Iohannis a emis marți decretul de prelungire a stării de urgență cu încă o lună, până la 15 mai, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

„Am emis decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență. Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat. Cu siguranță că fără măsurile de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor. E tocmai scenariul negru pe care ne-am propus să-l evităm”, a afirmat Iohannis.

Președintele a anunțat că școlile rămân închise, iar activitățile ce presupun prezența fizică în școli se suspendă.

„Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice ce presupun prezența fizică în unitățile de învățământ”.

După emiterea decretului, acesta ar trebui aprobat de plenul reunit al Parlamentului.

Primul decret pentru instituirea stării de urgenţă timp de 30 de zile a fost emis pe 16 martie. El a fost supus votului Parlamentului pe data de 19 martie.

Sursa: stirilekanald.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here