Româncă aflată în izolare în Anglia, bătută de soț. De ce i-a luat pașaportul britanic

O româncă de 46 de ani, aflată în izolare la domiciliu, în Anglia, a fost bătută și traumatizată de fostul soț, de care era separată, dar cu care continua să locuiască.

Potrivit Daily Mail, cei doi s-au separat în 2019, după ce Cristina Coman a suferit 14 ani de abuz din partea soțului ei, Sorin Alpopi.

Femeia și-a găsit o nouă locuință, în cartierul Wandsworth din sud-vestul Londrei, însă bărbatul ar fi venit să locuiască și el acolo.

Pe 5 aprilie, femeia a fost atacată de soț, care ar fi lovit-o în mod repetat. Ea a susținut, de asemenea, în fața polițiștilor, că timp de mai mult timp, bărbatul i-ar fi luat telefonul mobil, i-ar fi șters toate contactele și i-ar fi luat și pașaportul britanic. Motivul este acela că ar fi încercat să o oblige să plece în România, pentru a rămâne el singur în locuința din Londra.

În fața judecătorilor, avocatul lui Alpopi a susținut că bărbatul a acționat astfel pentru că a rămas fără serviciu din cauza măsurilor de izolare.

“Pare că a acționat astfel din cauza alcoolului. Atunci când bea, bărbatul devine violent. El lucra ca șofer, însă acum rămăsese fără loc de muncă”, a precizat avocatul.

Sursa citată notează că, în Anglia, s-a înregistrat o creștere cu 25 de procente a abuzurilor domestice, de la debutul crizei Covid-19.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here