Patru sancțiuni au fost aplicate în Olt unor societăți comerciale după ce au fost prinse că făceau comerț în afara cadrului legal. Sancțiunile contravenționale aplicate se ridică la o valoare de 15.000 de lei.
Au fost efectuate verificări la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență.
„Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Olt a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 47 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 99.800 de lei.


































