Un român condamnat la închisoare în Italia, prins și reținut de polițiștii din Olt

Un bărbat de 32 de ani, din Verguleasa, Olt, condamnat la închisoare în Italia, a fost prins, azi, de polițiștii din localitate, fiind reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Verguleasa, au pus în executare, duminică, un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia, pe numele unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Verguleasa.

„Autoritățile judiciare din Italia au condamnat bărbatul la pedeapsa cu închisoarea, întrucât în cursul anului 2014 a pătruns într-o zonă folosită ca fabrică fotovoltaică, cu scopul de a sustrage panouri și alte materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Craiova, în vederea predării către autoritățile italiene. În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here