Traficul rutier a fost blocat în Timiș în zona Coșevița, în urma unui accident între un autoturism și un autotren. O persoane care se afla în stop cardiorespirator a murit în urma impactului dintre autoturisme.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri în localitatea timișeană Coșevița, în urma unui accident între un autoturism și autotren.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în accident au fost implicate trei persoane, dintre care una este în stop cardiorespirator şi se efectuează manevre de resuscitare. Celelalte două persoane sunt în stare conștientă și primesc îngrijiri medicale.
La locul intervenției s-au deplesat un elicopter SMURD, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, șapte pompieri și două echipaje SAJ.
Ulterior, victima care se afla în stop cardiorespirator a fost declarată decedată.
„Şoferul autoturismului, în vârstă de 38 de ani, care se deplasa spre Deva, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu un TIR condus de un bărbat de 32 de ani. În urma impactului, conducătorul auto şi pasagerul de 22 de ani au suferit vătămări corporale, iar celălalt pasager, de 40 de ani, a decedat. În cauză, a fost deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, Aurora Voicilă.
Sursa: romaniatv.net