Autoritățile au intrat în posesia rezultatelor la testele efectuate tuturor salariaților și bătrânilor din cele două centre de îngrijire și asistență din Olt, aflate în subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului și unde au fost confirmate cazuri de infectare cu coronavirus.
Este vorba de centrele de la Băbiciu și Cezieni, unde doi salariați au fost depistați cu COVID-19 și unde au fost prelevate probe de la 112 persoane, în toate cazurile rezultatele fiind negative.
„Referitor la prelevarea celor 112 probe pentru testarea Covid-19 în cazul beneficiarilor și salariaților din cele două centre rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, probe prelevate în perioada 02 – 03.05.2020, vă comunicăm că rezultatul testării este negativ”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
În cazul salariaților centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, se va continua testarea conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), de două ori pe lună, respectiv la intrarea și ieșirea din tura de 14 zile, potrivit aceleiași surse.
Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Olt, în data de 3 mai au fost confirmate cazuri de infectare cu coronavirus la doi salariați ai DGASPC Olt care desfășurau activitate în centrele de îngrijire a bătrânilor din Cezieni și Băbiciu.