Te poți infecta cu coronavirus în piscină? Ce spune profesorul Alexandru Rafila

Înotul practicat în apă cu clor este sigur, în principiu, pentru că apa este dezinfectată, dar pe de altă parte, depinde cât de mare e densitatea de persoane într-o piscină, a declarat profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și președinte al Societății Române de Microbiologie.

Dacă sunt prea multe persoane în piscină și contactul este prea apropiat, există posibilitatea contaminării, pentru că atunci când înoți mai sunt secreții, mai și expectorezi câteodată, iar masca nu se poate folosi. Nu este exclus însă să se inventeze un tip special de mască pentru înot, spune profesorul Rafila.

Vorbind despre măsurile de relaxare așteptate de toată lumea, Alexandru Rafila a spus că în sălile de sport ar putea fi autorizate, la un moment dat, desfășurarea de activități, pentru că aparatele de obicei sunt distanțate și se pot dezinfecta după utilizare. Condiția este să nu intre prea multe persoane într-o astfel de sală.

Sporturile în echipă vor putea și ele să fie reluate, în anumite condiții, inclusiv cantonamentele. Dacă echipele stau în cantonament două săptămâni și au un meci ulterior înseamnă că niciun sportiv nu este bolnav, pentru că cele două săptămâni sunt ca un soi de carantină, a explicat Alexandru Rafila.

Sursa: stirilekanald.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here