Încă un caz de coronavirus în Olt. Este vorba de un bărbat care a fost internat la un spital din București

Încă un caz de infectare cu coronavirus a apărut în Olt. Este vorba de un bărbat care a fost internat la un spital din București. 

Este vorba de un bărbat de 58 de ani, din localitatea Șerbănești, care, după ce a fost externat de la spitalul din Capitală unde fusese internat și unde a fost și testat pentru COVID-19, se afla în izolare la domiciliu, în așteptarea rezultatului.

Rezultatul a fost transmis azi și confirmă prezența noului tip de coronavirus, astfel că bărbatul a fost internat la Spitalul Caracal, unitate suport pentru cazuri ușoare de COVID-19, potrivit Gazeta Nouă.

De precizat că pacientul locuia cu familia, formată din soție, doi copii și tatăl său, considerați contacți direcți ai bărbatului.

Cu acest caz, numărul persoanelor din Olt infectate cu coronavirus se ridică la 48.

Nu este primul caz când o persoană externată din dintr-un spital din Capitală vine acasă cu coronavirus.

Un bărbat din Drăgănești-Olt și o femeie din Sârbii Măgura au pățit la fel. Ambii au fost internați la Spitalul Gerota din București, ulterior fiind trimiși acasă în autoizolare după ce fuseseră testați. Ei au fost spitalizați apoi la Slatina pentru COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here