Ministerul Justiției (MJ) a lansat o serie de recomandări pentru buna desfășurare a activității parchetelor și instanțelor, în contextul în care există posibilitatea ca acestea să își reia activitatea în 15 mai, odată cu intrarea României în stare de alertă, anunță MJ, într-o informare publică, potrivit Mediafax.
Ministerul Justiției a elaborat recomandările pentru a veni în sprijinul magistraților, grefierilor, personalului de specialitate din instanțe și parchete și nu în ultimul rând, cetățenilor care intersectează sediile instanțelor și parchetelor.
Instituția precizează că va continua aprovizionarea instanțelor de judecată și a Consiliului Superior al Magistraturii cu echipamente de protecție așa cum a procedat recent, distribuind acestor instituții măști și mănuși chirurgicale, ochelari de protecție sanitară și chiar combinezoane de protecție sanitară.
„Prezentele recomandări pleacă de la premisa că managementul instanțelor și parchetelor deține și va menține un grad de cunoaștere în detaliu a tuturor prevederile și normelor în vigoare privind protecția sanitară, cuprinse în legi și norme secundare, inclusiv în hotărârile Comitetului Național de Situații Speciale de Urgență în vigoare și implicit care vor fi adoptate în viitor. De asemenea, documentul de politică publică pleacă de la principiul responsabilității fiecărei conduceri de instanță și parchet cu privire la buna desfășurare a activităților din incinta sediilor instituțiilor pe care le conduc”, se arată în informarea MJ.
O primă recomandare se referă la respectarea distanței sociale (minimum 1,5m), cu referire inclusiv la personalul instanțelor/parchetelor, respectiv evitarea unor contacte directe care nu respectă distanțarea socială pentru o perioadă mai mare de 15 minute.
Astfel, MJ propune desfășurarea activității în intervale orare diferite, utilizând chiar și ziua de sâmbătă, după caz; limitarea accesului publicului în sala de judecată; limitarea numărului de cauze pe ședința de judecată; citarea părților/participanților la procedurile judiciare la intervale de timp prestabilite; prioritizarea soluționării cauzelor care se judecă fără citarea părților; prioritizarea cauzelor judiciare/reducerea numărului cauzelor de pe rolul instanțelor; utilizarea sistemului de videoconferință, dacă acesta este tehnic posibil; impunerea portului de măști/mănuși/echipamente de unică folosință și folosirea de biocide și produse dezinfectante pentru personalul din cadrul instanțelor și parchetelor; încurajarea celor care pot lucra de acasă să rămână acasă; instituirea obligativității de a purta echipament de protecție și/sau montarea de panouri despărțitoare din plexiglas; obligativitatea purtării de măști/mănuși de protecție în interiorul instituțiilor judiciare; suspendarea activităților la anumite intervale de timp pentru aerisirea sau dezinfectarea spațiilor de lucru/săli de ședință; plasarea serviciilor care deservesc publicul în spații mai mari decât cele obișnuite de lucru.
De asemenea Ministerul Justiției recomandă și identificarea persoanelor vulnerabile din fiecare colectiv (persoanele cu afecțiuni medicale, atestate de către medic) și utilizarea acestor persoane în activități individuale/independente sau în regim de telemuncă, dar și autoizolarea la domiciliu a persoanelor care prezintă simptome de îmbolnăvire (febră, tuse ș.a.m.d.) până la clarificarea stării de sănătate și diseminarea acestor informații în colectivul de muncă.
„Relativ la accesul în sediile instanțelor/parchetelor se impun măsuri, precum:
-interzicerea accesului persoanelor care au simptome de COVID-19 sau care au fost în contact cu un bolnav de COVID-19 în ultimele 14 zile, sens în care se poate imagina un chestionar de completat la intrarea în instituție, cu întrebări clare și simple;
-delimitarea în pardoseli cu benzi colorate vizibil a sensurilor de intrare și de ieșire, iar, corelativ, crearea unor așa numite sensuri unice, în măsura în care este posibil;
-delimitarea în pardoseli cu benzi colorate vizibil a distanței de 1,5m care trebuie respectată pentru accesul la serviciile care deservesc publicul (arhivă, registratură) și stabilirea de reguli de acces clare, putându-se avea în vedere pentru început, inclusiv, prelungirea programului de lucru cu publicul;
– interzicerea accesului în birourile instanțelor/parchetelor a persoanelor din afara instituțiilor, dacă nu există permisiunea personalului și dacă interesul vizitelor nu se justifică pe chestiuni de interes profesional;
– limitarea în timp a prezenței justițiabililor în sediul instanțelor/parchetelor după finalizarea dosarului/operațiunii care a necesitat prezența lor în acel loc, respectiv impunerea părăsirii în cel mai scurt timp a sediului instituției;
– utilizarea termoscannerelor la intrarea în instituțiile judiciare cu trafic mare de persoane;
– instalarea la instanțele/parchetele cu trafic mare de tuneluri de dezinfectare;
– creșterea frecvenței la care se desfășoară igienizarea și aerisirea spațiilor de desfășurare a activității;
– în materie penală, în continuare, se impun restricții în legătură cu transportul la instanțe al deținuților, acesta urmând a fi autorizat doar pentru cazuri bine justificate, transportul de loturi mari de persoane impunându-se a fi evitat, sistemul de videoconferință fiind cel indicat în astfel de cazuri;
– comunicarea actelor de procedură pe cale electronică, sens în care participanților la procedurile judiciare li se vor solicita adrese de email/whatsapp etc..
Mai mult, se propune mânarea stagiilor de practică sau a internshipurilor atât la instanțe, cât și la parchete.
Sursa: digi24.ro