Marcel Vela: „Se ridică carantina din Suceava şi în opt comune limitrofe”

Sursa foto: stirileprotv.ro

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, va susține astăzi, 13 mai, începând cu ora 22:00, o declarație de presă.

Principalele declaraţii făcute de Marcel Vela

  • Vă prezint a 12-a ordonanţă militară din această perioadă de stare de urgenţă.
  • Din această seară se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din opt comune.
  • Ordonanţale militare nu au făcut decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil. Ne-a făcut să realizăm că suntem puternici împreună.
  • În această perioadă vrea am arătat mai mult ca niciodată că putem fi uniţi.
  • Să ne gândim la sănătate noastră şi a celor apropiaţi sufletului nostru în fiecare clipă.
  • Ştim exact ce avem de făcut astăzi: să respectăm toate indicaţiile începând cu distanţarea socială şi acest simplu spălat pe mâini timp de 20 de secunde.
  • Cu toţii ne-am adaptat continuu şi constant. În această luptă nu a existat de multe ori o schiţă pentru că nu a mai fost un asemenea război şi previziunea unui deznodământ exact pentru duşmanul a fost invizibil, periculos şi extrem de agresiv.

Declaraţia lui Marcel Vela vine cu doar 26 de ore înainte de expirarea stării de urgenţă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here