Fostul senator Ion Toma, pus la punct de un fost viceprimar al Slatinei: Politica v-a dat o palmă, dar nu v-a trezit

Răspunzând la o postare pe Facebook în care fostul senator Ion Toma susține că vechile partide vor avea mari probleme la alegerile viitoare și că 2020 va fi anul candidaților independenți și al partidelor noi, fostul viceprimar al Slatinei Valeriu Matei îl contrazice pe acesta, spunându-i, tot într-o postare pe aceeași rețea de socializare, că nu vor fi surprize electorale și că el, Toma, care face parte din garda veche de politicieni, nu va putea prinde un nou mandat de parlamentar.

Ion Toma avansează zece motive „pentru care putem avea o revoluție la vot în toamnă”.

El spune așa:

1. Vechile partide sunt epuizate și moral, și intelectual, iar oamenii vor ceva nou, vor să aibă ce alege.
2. Pe temele mari este o mare frăție între PSD și PNL, care se tem cel mai tare de competiție. Social-democrații au votat Guvernul PNL și fac figurație în Parlament. Ambele partide au blocat alegerea primarilor în două tururi, sperând să-și conserve puterea locală.
3. De 30 de ani batem pasul pe loc și au condus când unii, când alții, când împreună.
4. PNL și PSD se comportă la fel la putere: promovând incompetența și risipa banului public. În trecut, liberalii acuzau corupția pesediștilor și numirile politice și neprofesioniste, dar în fiecare zi presa scrie despre o achiziție netransparentă de milioane de euro sau despre ospătari liberali ajunși directori de spital.
5. Au uitat de doctrine, dreapta guvernează prin politici de stânga și stânga prin politici de dreapta.
6. Ambele partide au mimat reforma, fără a se schimba vreodată cu adevărat. Au continuat să promoveze oportuniști și oameni fără școală, marginalizându-i pe cei care chiar aveau ceva de spus.
7. Vechile partide nu au nicio soluție realistă pentru criza prin care trece România. Unii au lăsat bugetul pe butuci și acum promit câte în lună și stele, fără a spune de unde iau banii. Alții habar n-au cum să apuce această criză, se contrazic între ei de trei ori pe zi și când anunță apocalipsa, când raiul pe pâmânt.
8. PNL cade în sondaje, PSD nu se ridică de unde s-a prăbușit. Oamenii vor altceva, au văzut că profesioniștii, nu gargaragii, țin țara pe linia de plutire.
9. De la izbucnirea crizei, românii s-au convins că prostia partidelor vechi ne costă vieți și ne afectează pe fiecare. Neimplicarea și statul pe margine nu mai sunt o soluție.
10. Amânarea alegerilor creează o oportunitate pentru profesioniștii cu o carieră solidă să facă un pas în față și să se profileze politic în comunitățile lor.

În aceste două luni, totul a funcționat ca o hârtie de turnesol. Sunt luni în care am văzut cine sunt și ce pot marile partide.
Pe 15 mai trebuie să se deschidă nu doar țara, ci și calea spre o nouă politică!

Total contrară este poziția fostului primar al Slatinei Valeriu Matei, care spune că nu vor fi surprize electorale și că el, Toma, care face parte din garda veche de politicieni, nu va putea prinde un nou mandat de parlamentar.

„Citind postarea de pe pagina dumneavoastră, îmi amintesc de celebrul Cațavencu și politica anilor 80 din secolul XIX.

Nu, domnule Ion Toma, vechile partide nu vor avea probleme la alegerile viitoare, pentru că în mare parte, electoratul este același ca acum 30 de ani. Cam aceiași oameni, aceleași mentalități și aceeași «foame» predomină țara, iar la orizont nu se întrevăd șanse de ieșire din mocirla în care ne-au introdus așa-zișii politicieni postdecembriști. România este o colonie, noi niște sclavi pe plantație, iar politicienii niște marionete manipulate de extern, niște nenorociți care pentru câțiva bănuți și locuri calde pentru ei, nevestele, amantele și progeniturile lor, au vândut această bogată țară la primul colț de stradă.

Toți au promovat oportuniști, inclusiv dumneavoastră și i-au marginalizat pe cei care aveau ceva de spus, pentru că erau incomozi și incontrolabili. V-ați înconjurat de pupincuriști și adunători de scame și v-ați crezut un ZEU, până în momentul în care ați fost aruncat din barcă chiar de cel pe care-l numiseți «căpitan». Politica atunci v-a dat o palmă, dar nu v-a trezit, ați continuat în același stil, înconjurându-vă de aceeași tipologie de oameni. Nu contestă nimeni abilitățile dumneavoastră de coordonator politic, dar la capitolul «resurse umane» sunteți corigent.

Cât privește reîntoarcerea domniei tale pe un fotoliu în Parlamentul României,este un deziderat ce în actuala formă, pe care ați organizat-o, este ca și cum ai cere lapte de mierlă de pe lună! Știu că promovați sloganul : – «Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!». Din păcate, nu trăim în acea epocă și nici nu vă numiți «Petru Rareș», fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare!

Concluzia mea, stimate domn Toma Ion, este că țara asta, care încă se numește România, nu poate fi salvată decât de o tânără generație de politicieni noi, determinați să schimbe conceptul de «fripturism» în cel de patriotism și care să nu aibă nici un fel de legături cu foștii și actualii «politicieni»!

Până atunci suntem ca frunzele în vânturile occidentalilor!”, a scris, pe pagina sa de socializare, Valeriu Matei.

Ion Toma, cu trei mandate de parlamentar în perioada 2005 – 2016 (fost senator de Olt și de Ialomița), fost membru PSD și UNPR, este acum vicepreședinte la nivel național al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here