Asistent voluntar pentru bolnavii de coronavirus, găsit decedat. Polițiștii bănuiesc că s-a sinucis cu o supradoză de droguri

Un asistent voluntar care îngrijea bolnavii de coronavirus a fost găsit decedat, iar polițiștii bănuiesc că s-a sinucis. William Coddington, din Florida, se lupta de mai mult timp cu dependența de droguri și era foarte afectat de măsurile de distanțare socială.

Acestea nu i-au mai permis să se întâlnească cu grupul său de sprijin al asociației care trata dependența de stupefiante, potrivit The Guardian.

El nu a mai răspuns la telefon, iar mama lui i-a localizat aparatul, aflând că nu era la spitalul din West Palm Beach, ci într-o parcare a unui hotel din apropiere. Cauza preliminară a decesului ar fi o supradoză. Polițiștii din Broward County au declarat pentru Reuters că decesul asistentului face obiectul unei anchete, arată pubicația The Guardian.

Dependența sa de droguri a fost confirmată de părinți, care au spus că fiul lor avea probleme încă de la vârsta de 20 de ani și se afla într-un proces de recuperare. Întâlnirile cu grupul său de sprijin se țineau online, iar fiul său le-a spus că acestea nu erau atât de eficiente.

„Nu putea să se întâlnească cu sponsorul său, cu prietenii săi, nimeni nu voia să-l vadă în aceste condiții, pentru că lucra într-un spital, nu se apropia nimeni de el, nici măcar la distanță” a spus mama lui, Carolyn.

Problemele emoționale cu care se confrunta reieșeau și din postările sale pe rețelele sociale, iar colegii și prietenii săi au confirmat că era foarte stresat și era îngrijorat că nu are o protecție eficientă împotriva coronavirusului.

„În spital avem o singură mască disponibilă într-o singură tură, rămânem și fără combinezoane de protecție. Avem viziere improvizate care se rup” scrisese asistentul medical pe rețelele sociale.

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here