O femeie și-a găsit sfârșitul în timp ce își salva câinii din incendiul care i-a cuprins casa. Cum a fost găsită

O femeie de 36 de ani din Filipine a murit, după ce a intrat în casa sa care era cuprinsă de un incendiu, pentru a-și salva câinii.

Potrivit presei locale, casa în care locuia femeia a fost mistuită de flăcări, iar cei nouă câini ai ei erau în locuință, transmite Daily Mail.

Inițial, ea a reușit să-i scoată pe trei dintre ei, după care s-a întors pentru a-i salva și pe restul, însă din cauza fumului puternic și-a pierdut cunoștința.

Cinci dintre animale au murit lângă ea, însă un pompier a reușit să mai salveze încă un patruped.

Corpul femeii a fost găsit cu un prosop pe față, după ce ar fi încercat să se protejeze de fum.

În urma unei anchete s-a descoperit că incendiul ar fi fost cauzat de mai multe fire electrice din tavanul casei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here