Încă o persoană din Olt, infectată cu coronavirus. Noul caz are legătură cu FOCARUL de la Ambulanță

Încă o persoană din Olt a fost diagnosticată pozitiv cu infecția COVID-19, marți, când au sosit rezultatele unui nou set de analize. 

Este vorba de un contact direct al unuia dintre angajații Serviciului de Amabulanță Județean (SAJ) Olt, unde săptămâna trecută a izbucnit un focar de cazuri de infectare cu coronavirus.

În total, 20 de salariați ai Ambulanței au fost infectați după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, o asistentă care făcea naveta din Argeș la Slatina a fost depistată cu COVID-19. Vorbim de doi medici, de 13 asistenți medicali și de cinci ambulanțieri.

Povestea nu se oprește aici, pentru că, potrivit Direcției de Sănătate Publică Olt, cei infectați au intrat în contact direct cu alte 117 persoane. Dintre acestea, 51 de persoane au fost investigate cu laboratorul, la cinci dintre ele fiind depistată prezența noului virus, fiind internate la Spitalul Slatina.

21 de probe au ieșit negative, iar alte 25 de probe se află încă în lucru.

Mai mult, este posibil ca și unii dintre pacienții cu care salariații de la Ambulanță au intrat în contact să fi fost contaminați, astfel că ancheta epidemiologică a fost extinsă și asupra acestora. Potrivit datelor parțiale ale DSP, 35 de suspecți au fost testați, rezultatul fiind negativ. Acțiunea pentru depistarea tuturor pacienților care s-au aflat în contact cu medicii, asistenții și ambulanțierii infectați continuă.

De la începutul epidemiei de coronavirus până în prezent, în Olt au fost confirmate 77 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 47 au fost declarate vindecate şi au fost externate din unităţile spitaliceşti, una fiind externată în cursul zilei de astăzi.

Alte 28 de persoane diagnosticate pozitiv cu infecţia cu Covid-19 se află internate în spital.

Au fost înregistrate și două decese ale unor persoane confirmate cu virusul SARS-COV-2.

În judeţul Olt, în carantină instituţionalizată sunt 67 de persoane. Alte 2081 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la acest moment, pentru Olt au fost prelucrate 2434 de teste Covid-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here