Elevii Școlii de subofițeri „Pavel Zăgănescu” Boldești au depus, vineri, jurământul militar la ISU Olt/ FOTO

„Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu“, sunt cuvintele rostite cu tărie şi credinţă de elevii din cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldești, care își desfășoară stagiul de practică în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” Olt și care, vineri, 29 mai 2020, au depus jurământul militar.

Într-un context deosebit, cu reguli stricte de protecție și distanțare, tinerii pompieri au jurat să slujescă țara și cetățenii în sprijinul cărora se vor afla în permanență.

„Depunerea Jurământului Militar este un moment unic și emoţionant pentru fiecare militar. Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi trăite în acele momente, trebuie să vă călăuzească paşii întreaga carieră. Apreciez dorința dumneavostră de a vă alătura familiei pompierilor și, chiar dacă v-ați ales o meserie dificilă, sunt convins că satisfacțiile pe care le veți avea pe parcursul carierei vă vor ajuta în cele mai grele momente. Nu trebuie să uitați nicio clipă faptul că vă veți afla în slujba cetățenilor, că aceștia, atunci când viața sau bunurile le sunt puse în pericol, își pun speranța în dumneavoastră, în profesionalismul și dăruirea de care veți da dovadă. Cu ocazia depunerii Jurământului Militar, vă felicit și vă urez mult succes în nobila meserie pe care v-ați ales-o!” le-a transmis tinerilor salvatori șeful ISU Olt, colonelul Adrian Tănase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here