Riscul producerii accidentelor de circulație, eliminat în Caracal prin construirea unui sens giratoriu/ FOTO

Au fost demarate lucrările pentru construirea sensului giratoriu din intersecția Bulevardului Nicolae Titulescu cu Strada Bicaz din Caracal, lucrarea fiind finanțată din bugetul local. Primăria a dat zilele trecute ordinul de începere al lucrărilor la acest obiectiv investițional.

Amenajarea sensului giratoriu este necesară nu doar pentru decongestionarea traficului la schimbarea direcției de mers din intersecție, fluidizarea circulației auto și pietonale, dar mai ales pentru prevenirea riscului de accidente rutiere.

Valoarea maximă aprobată a proiectului este de 531.520 de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul local. Termenul de excuție este de 60 de zile, începând de astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here