Senatoarea de Olt Siminica Mirea spune că Guvernul nu are argumente pentru prelungirea stării de alertă

Starea de alertă nu poate fi prelungită în lipsa unor informații concrete din punct de vedere epidemiologic și a argumentelor care să întărească nevoia acestei măsuri. Declarația îi aparține senatoarei PSD de Olt Siminica Mirea, care susține că Guvernul Orban nu are o analiză clară asupra situației la nivel național și nu se știe în ce măsură în anumite zone care n-au fost afectate deloc sau au fost afectate prea puțin se mai impune prelungirea acestor restricții.

În plus, perioada stării de urgență și, ulterior, cea a stării de alertă au dat naștere unor comportamente discreționare din partea autorităților, de multe ori nejustificate, „iar acest aspect nu poate continua la nesfârșit”, scrie, pe pagina sa de socializare, parlamentarul social-democrat.

„Am făcut întotdeauna apel la calm, echilibru și coerență în abordarea față de cetățeni. Am susținut că sănătatea reprezintă prioritatea numărul unu și că e important să salvăm cât mai multe vieți în această perioadă dificilă.

Și totuși, cetățenii au nevoie de o comunicare transparentă din partea Guvernului și a Președintelui României, iar noi, parlamentarii aflați în funcții, avem nevoie de date clare pentru a prelungi starea de alertă.

Așa cum am observat, nu avem o analiză clară asupra situației la nivel național, nu știm în ce măsură în anumite zone care n-au fost afectate deloc sau au fost afectate prea puțin se mai impune prelungirea acestor restricții.

Perioada stării de urgență și ulterior cea a stării de alertă au dat naștere unor comportamente discreționare din partea autorităților, de multe ori nejustificate, iar acest aspect nu poate continua la nesfârșit. De la achiziții publice realizate în mod haotic și până la restabilirea ordinii publice făcută cu exces de zel”, spune Siminica Mirea.

În plus, economia sau aspecte care țin de spectrul social nu pot reprezenta elemente derizorii atunci când luăm sau nu în calcul prelungirea stării de alertă, este o altă afirmație a senatoarei de Olt.

„Știm cu siguranță cum milioane de români au avut de suferit în urma acestei pandemii, iar sacrificiile la care i-am supune în continuare, prin prelungirea stării de alertă, ar trebui să fie măcar justificate prin date exacte și cifre concrete. Or noi, aici în România, nu știm nici până acum de exemplu câte persoane au fost testate pentru COVID-19 ci doar numărul de teste.

Oamenii au nevoie de responsabilitate și transparență din partea decidenților politici, iar eu, din respect față de cetățeni, am anumite rezerve atunci când factorii de decizie ne solicită prelungirea stării de alertă!”, a scris, pe Facebook, Siminica Mirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here