Primăria Caracal a pus în dezbatere publică, vineri, un proiect de hotărâre prin care problema câinilor fără stăpân să fie rezolvată prin delegarea serviciului public care se ocupă cu problema maidanezilor.
Prin acest proiect, administrația caracaleană propune delegarea gestiunii Serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân, prin concesiune, către persoane juridice, asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor, pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea prelungirii contractului.
Termenul până la care caracalenii pot transmite puncte de vedere este de 10 de zile de la data publicării.
Problema gestionării câinilor fără stăpân este un domeniu de importanță majoră pentru autoritățile administrației publice locale, fiind cunoscute problemele generate de prezența acestor animale pe domeniul public și privat al municipiului Caracal, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.
„La nivelul unității administrativ-teritoriale a municipiului Caracal s-a înregistrat o creștere a numărului de câini fără stăpân, precum și a reclamațiilor primite din partea locuitorilor cu privire la acest subiect. Unii cetățeni au devenit victime directe ale prezenței acestora pe străzi. Cei mai mulți însă se tem de potențialul pericol. De asemenea, sunt și cetățeni afectați de suferințele câinilor accidentați, bolnavi, înfometați”, se mai precizează în comunicat.