Vârsta standard de pensionare pentru femei va crește treptat până în anul 2028, până la 63 de ani, iar stagiul de cotizare, care este în prezent 32 de ani, va crește până la 34 de ani în Republica Moldova. Această prevedere și un șir de alte reguli privind vârsta de pensionare, vor intra în vigoare începând de luni, 1 iulie, anul curent.
Începând cu 1 iulie, curent, vârsta standard de pensionare pentru femei, care în prezent este de 59 de ani, va crește treptat până la 63 de ani până la 1 iulie 2028. Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 32 de ani și va crește treptat până la 34 de ani, anunță Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
În acelaşi timp, bărbaţii, care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă, trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani, condiţiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.
CNAS menționează că atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei pensia pentru limita de vârstă se stabilește în condițiile unui stagiu minim de cotizare de cel puţin 15 ani.
Cu respectarea condițiilor specific prevăzute de lege, reduceri ale vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Ele pot să se pensioneze cu 3 ani înainte de vârsta standard de pensionare, respectiv, de la 01 iulie 2020 la vârsta de 56 de ani.
Conform legii, cei care au lucrat în condiţii deosebite de muncă pot să iasă la pensie mai devreme în funcție de durata stagiului de cotizare realizat în aceste condiții. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări Sociale la rubrica „Pensii”.
În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.
CNAS precizează că la stabilirea pensiei nu se mai prezintă certificatele de salariu de la activităţile realizate până la 01 ianuarie 1999 deoarece pensia se calculează doar în baza venitului asigurat realizat după 01 ianuarie 1999, reflectat în contul personal de asigurări sociale al persoanei asigurate din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale. Totodată se ia în considerare stagiul de cotizare realizat în toată perioada de activitate confirmat prin carnetul de muncă.
Pentru a beneficia de pensie de la data atingerii vârstei de pensionare, cererea şi actele necesare se depun la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu în termen de 30 de zile de la această dată. În cazul depunerii cererii de pensionare cu depăşirea termenului de 30 de zile, pensia pentru limită de vârstă se va acorda de la data prezentării ultimului act necesar.
Sursa: unimedia.info
Asta e pentru Republica Moldova, aiuritilor! Voi singuri indicați ca sursa de detalii sit-ul cnas.md
imi este scarba de toti guvernatii legi doar in fsvosrea lor
Siteul UNIMEDIA de unde ati preluat articolul este din Republica Moldova. Acolo se aplica legea aceasta, nu in Romania.