Aproximativ 1900 de persoane dintre cele aflate în izolare la domiciliu au fost verificate, ieri, de forțele de ordine. Într-un caz, polițiștii au aplicat o amendă în valoare de 1000 de lei.
Polițiștii olteni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, jandarmi și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.
„În perioada de referință au fost efectuate aproximativ 1900 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu”, transmite Prefectura Olt.
În urma verificărilor efectuate, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, poliţiştii au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei.