Mihnea Costoiu, rector de trei mandate la Politehnica din Bucureşti, a fost exmatriculat de la două doctorate, unul de la universitatea sa, celălalt, de la Academia SRI, scrie G4Media.
Conform unui răspuns primit de G4Media, săptămâna trecută, din partea Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, subordonată Serviciului Român de Informaţii, Mihnea Costoiu „a fost exmatriculat în octombrie 2018, ca urmare a faptului că nu a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de studii universitare de doctorat, nesolicitând prelungirea perioadei de graţie pentru redactarea tezei”.
Înmatriculat în cadrul Şcolii Doctorale de la această instituţie în anul 2013, acesta propusese o teză cu titlul „Managementul instituţiilor de învăţământ superior din România în condiţiile integrării depline în NATO şi UE.”
Un alt doctorat, menţionat de rectorul Politehnicii Bucureşti într-un CV din 2012, era intitulat „Cercetări privind Managementul Sistemului de Învăţământ în spiritul reglementărilor UE”. Nici acest demers nu s-a încheiat cu obţinerea titlului, scrie G4Media, precizând că în CV-urile următoare Costoiu nu şi-a mai atribuit calitatea de doctorand.
„Nu a constituit o prioritate pentru mine. M-am concentrat pe zona de management iar universitatea a crescut ca recunoaştere internaţională”, a explicat Costoiu pentru G4Media.ro.
Mihnea Costoiu a susţinut faptul că intenţia sa nu a fost de a obţine un doctorat de la Academia SRI, ci doar a încercat să preîntâmpine o anumită „rezervă” din partea colegilor săi în pregătirea unor proiecte comune cu Academia. În ceea ce priveşte doctoratul de la Politehnică, acesta a invocat faptul că a dorit să evite situaţia „anormală” de a susţine teza într-o instituţie în care ajunsese să deţină o funcţie de conducere.
„Toţi colegii cunosc situaţia şi asta nu i-a împiedicat să mă voteze. Am fost reales cu 90%. Dacă nu eram dorit, se putea impune în dosarul de candidatură obligaţia deţinerii titlului de doctor”, a declarat Costoiu, care a adăugat că deţine şi funcţia de preşedinte executiv al Asociaţiei Universităţilor Tehnice Europene.
În cadrul universităţii, figurează drept cadru didactic asociat. Într-unul dintre CV-urile sale a menţionat faptul că a primit 228 de premii internaţionale.
Mihnea Cosmin Costoiu a fost ales rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti pentru mandatele 2012-2016, 2016-2020 şi 2020-2024. Din 2012 este senator PSD, iar între 2012 şi 2014 a ocupat poziţia de Ministru Delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică în Guvernul Ponta.
Sursa: romaniatv.net