Polițiștii continuă controalele în Olt: Zeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

În urma activităților desfăsurate, ieri, de autoritățile din Olt pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus s-au aplicat amenzi de mii de lei.

Peste 200 de poliţişti olteni, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali au continuat să desfășoare activități de verificare în zonele aglomerate, piețe, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate aproximativ 80 de societăți comerciale și 43 de mijloace de transport.

În urma celor trei acțiuni punctuale desfășurate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 11.000 de lei și o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, în valoare de 1.000 de lei.

„Vă rugăm să conștientizați importanţa respectării măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice actuale şi să abordați o conduită preventivă, responsabilă, pentru limitarea riscului infectării”, declară purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

Acțiunile continuă în vederea conștientizării privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here