Deși sunt infectate cu coronavirus, 49 de persoane din Olt au fost externate din spital la cerere, în contextul vidului legislativ creat după ce Curtea Constituțională a decis că măsurile de carantină, izolare și internare forțată sunt neconstituționale.
Informația este oficială. Conform datelor transmise sâmbătă de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Olt, numărul persoanelor confirmate cu Covid-19 de la începutul pandemiei este 365, din care 176 au fost vindecate, iar alte 49 de persoane, internate în spital după ce au fost infectate cu noul coronavirus, au fost externate la cerere.
Alte 26 de persoane pozitive au refuzat internarea și sunt izolate la domiciliu.
Persoanele care s-au externat la cerere şi cele care au refuzat internarea au fost atenţionate cu privire la faptul că dacă nu respectă recomandarea de autoizolare riscă să intre sub incidenţa legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (Infracţiuni contra sănătăţii publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele săvârşirii acestei fapte”, atrag atenția autoritățile.
Externările la cerere au fost posibile în contextul vidului legislativ creat după ce Curtea Constituțională a decis că măsurile de carantină, izolare și internare forțată sunt neconstituționale. O nouă lege privind reintroducerea obligativității celor trei măsuri privind prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus se află în dezbaterea parlamentului.
În prezent, 99 de oameni cu COVID-19 sunt încă în unitățile spitalicești.
Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 26 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în Olt, astfel că, de la începutul pandemiei, numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 365.
Din cele 365 de cazuri, 15 oameni au decedat.
De la începutul pandemiei, în Olt au fost recoltate 4853 de probe pentru Covid-19.