Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni că dacă restricțiile ar mai fi fost ținute încă două săptămâni, „acum eram la baza pantei descendente”.
Dacă mai mențineam, măcar două săptămâni, poate acum eram la baza pantei descendente. Ne-am grăbit cred să recomandăm politic anumite idei. Idei care s-au perpetuat, precum și neîncrederea în existența unui virus. Cei din exteriorul țării noastre sunt obiectivi și vor lua decizii în privința noastră”, a spus ministrul Nelu Tătaru, luni dimineață.
Întrebat, ulterior, la cine se referă când a spus „ne-am grăbit”, ministrul Sănătății a răspuns astfel: „La o parte a eșichierului politic care a ținut să acapareze un punctaj politic pe suferința oamenilor.”
Vor fi cifre scăzute luni
„Rămânem la 1,1 (n.r., rata de persoane infectate de o singură persoană), depinde de valorile pe care le vom avea în zilele următoare. Astăzi vom avea un număr mai mic de cazuri fiindcă au fost mai puține recoltări și testări. Mâine fiind marți, vom avea recoltările și testările de astăzi și vom avea un impact mai real”, a spus Nelu Tătaru, întrebat despre situația epidemiologică a României.
„Nu suntem într-un colaps medical, avem 243 de persoane în ATI, adresabilitatea la UPU este încă acceptabilă. Îi avem pe cei care sunt în acest moment asimptomatici sau simptome ușoare, mulți dintre ei au solicitat externarea. Sunt locuri în spitale”, a asigurat Tătaru.
Arafat, semnal de alarmă
Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat, duminică, că în prezent avem cinci zone cu un număr foarte mare de cazuri – București, Argeș, Prahova, Brașov, Dâmbovița, la care se adaugă Galați.
„Dacă continuă această creștere, dacă continuă situația așa, este posibil să se ia anumite măsuri, pe alocuri, pe anumite zone. Asta nu s-a discutat, dar normal că trebuie discutat și în cadrul Grupului tehnico-științific, și la toate nivelurile, ca să se vadă de fapt ce trebuie făcut pentru a opri răspândirea mai departe”, a declarat Raed Arafat.
„Sunt diferite aspecte pe care le calculează colegii de la INSP. De exemplu, la INSP avem reguli pentru localitățile mai mici, cu 3 la mie răspândire comunitară, dar la localitățile mari sunt alte reguli pe care ei știu cum să le calculeze și cum să zică dacă riscul a ajuns la un nivel”, a arătat Raed Arafat.
Sursa: stirilekanald.ro