Eugen Stan, polițistul pedofil, condamnat în primă instanță la 19 ani de închisoare

Arestat la începutul anului 2018, după ce agresat sexual doi copii într-un lift din Capitală, fostul polițist Eugen Stan a fost condamnat, de judecătoria Sectorului 6, la 19 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

“Polițistul pedofil” Eugen Stan a fost trimis în judecată pentru 18 fapte de agresiune sexuală comise în Bucureşti, în perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2018, asupra unor victime cu vârste cuprinse între 5 şi 38 de ani.

Marți, 14 iulie, acesta a primit o condamnare de 19 ani de închisoare.

Fostul poliţist a fost prins după ce a agresat doi fraţi, o fetiţă în vârstă de cinci ani şi pe fratele ei de 9 ani în liftul blocului în care locuiau. În declaraţiile date procurorilor, individul a spus că s-a învoit de la muncă in acea zi pentru a-şi rezolva probleme personale. În timp ce îşi vizita un prieten i-a observat pe cei doi copii.

Eugen Stan îşi recunoaşte faptele: „M-am uitat la fetiţă şi mi s-a părut că este simpatică, motiv pentru care m-am aplecat la nivelul ei, am întrebat-o dacă merge la şcoală sau la grădiniţă iar ea mi-a răspuns că merge la grădiniţă. Am început să o pup părinteşte pe frunte şi pe obraji pe fetiţă, după care l-am pupat şi pe băieţel pe obraz”.

Rechizitoriul mai arată că, iniţial, Eugen Stan a declarat că este posibil ca din greşeală să o fi pupat pe gură pe fetiţa de 5 ani. Mama celor doi minori spune că şi acum copii sunt afectaţi, chiar dacă au trecut opt luni de la abuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here