Un bărbat din Olt, reținut de procurori după ce a lovit un consătean cu cuțitul în gât

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Rotunda, a fost reținut de procurori, azi, după ce, ieri, a lovit un consătean cu cuțitul în gât. Victima s-a aflat la un pas de moarte, pentru că vârful cuțitului a trecut pe lângă vena jugulară.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, scena violentă a avut loc duminică seară, în fața unui magazin din comună, pe fondul unui conflict spontan generat de victimă.

„În fapt, s-a reținut că la data de 19.07.2020, în jurul orelor 20:00. în timp ce se aflau în fața magazinului SC Zefir MD SRL, din comuna Rotunda, județul Olt, pe fondul unui conflict spontan, inițiat de către persoana vătămată (un bărbat în vârstă de 54 de ani din  aceeaşi  localitate), inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au  necesitat  pentru vindecare 16-18 zile de îngrjiri medicale și care nu i-au pus în primejdie viața.

Pentru încadrarea juridică a infracțiunea de tentativă la omor calificat, s-a avut în vedere zona vitală vizată de către inculpat, respectiv zona gâtului în apropierea venei jugulare și obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuțit”, spun procurorii.

Pentru reținerea bărbatului, anchetatorii au ținut seama și că inculpatul este recidivist, el fiind condamnat, în anul 2003, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

În cursul zilei de astăzi urmează ca procurorii să formuleze propunere de arestare preventivă a inculpatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here