Ministrul Economiei, despre redeschiderea restaurantelor: S-ar putea redeschide în august

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că restaurantele s-ar putea redeschide în luna august.

Ministrul a mai precizat că atâta timp cât nu se respectă regulile pe terase, restaurantele vor rămâne închise în interior.

„Atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase, acolo unde răspândirea e mai puţin periculoasă, este mai puţin iminentă, nu putem vorbi de deschiderea restaurantelor în interior. Eu totuşi, sper, ca proprietarii restaurantelor, teraselor să înţeleagă că e mai bine să respecte regulile şi evident, în momentul în care vom ajunge să nu mai avem cazuri atât de multe, vom trece la următoarea etapă de relaxare şi vom deschide restaurantele şi în interior”, a spus Virgil Popescu la TVR1.

Întrebat dacă e posibilă deschiderea restaurantelor în această vară, ministrul Economiei a declarat că acestea ar putea funcţiona din luna august.

„Da, dacă toţi respectăm. Să nu uităm că suntem la jumătatea lui iulie. Avem timp ca, în perioada lui august, spre exemplu, să putem deschide restaurantele în interior. Cred că ne vom trezi în al 13-lea ceas şi vom începe să vedem că acest virus este real, există, poate face victime, se pierd vieţi omeneşti”, a mai precizat ministrul.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here