Medicii de la Terapie Intensivă, scrisoare pentru Arafat: “De peste 11 ani, secţia ATI e condusă ilegal, ca urmare a abuzului de putere”

Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă a transmis o scrisoare către Raed Arafat prin care anunţă că “se opune şi protestează energic împotriva oricărei viitoare forme de detașare (voluntară sau nu) a personalului de specialitate ATI (medici și asistente) în secția ATI a Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș”.

Motivul: “de peste 11 ani, ca urmare a abuzului de putere al prof.dr. Adrian-Streinu-Cercel, secția ATI de la Matei Balș este condusă ilegal (cu delegație) de către dr. Doina Iovănescu – medic primar de boli infecțioase, fără nici un fel de expertiză în specialitatea ATI!”, se precizează în scrisoare.

Documente atasate:

Noua lege privind carantina şi izolarea, intrată în vigoare săptămâna aceasta, conţine și un articol care prevede posibilitatea detaşării medicilor, voluntar sau involuntar, în spitalele COVID unde este nevoie de suplimentarea personalului medical.

Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă precizează, în schimb, în scrisoarea adresată lui Raed Arafat, document obținut de HotNews.ro, că în urma adresei Departamentului pentru Situații de Urgență prin care se solicita sprijinul Societății în vedera organizării Registrului Național al Voluntarilor în vederea detașării personalului medical specializat, pe perioada pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, în spitalele cu deficit de personal, Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă a dispus următoarele:

1. Afișarea pe site-ul SRATI ( www.srati.ro) începând cu seara zilei de 22.07.2020 a apelului SRATI către toți colegii medici și asistente ATI din România de a completa Formularul Voluntari ATI 2020 în scopul a deveni Voluntari la dispoziția MS și DSU.
2. Afișarea pe site-ul SRATI ( www.srati.ro) începând cu seara zilei de 22.07.2020 a Formularului Voluntari ATI 2020, inclusiv a instrucțiunilor de completare și trimitere la adresa de mail mihai.stefan@dsu.mai.gov.ro.
3. Trimiterea de mailuri care conțin cele 2 documente mai sus menționate către toată baza de date a SRATI.

Potrivit Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, situația de la Matei Balș este cunoscută atât de secretarul de stat Raed Arafat, căruia Societatea ATI i-a trimis o scrisoare de protest, document obținut de HotNews.ro, cât și de Ministerul Sănătății.

“Situația în care, în România anului 2020, o secție ATI este condusă de un medic fără nici un fel de pregătire/calificare/ competență/ atestare în specialitatea ATI (anume Dr.Doina Iovănescu medic cu specialitatea boli infecțiose) încalcă grosolan NU numai prevederile OM nr. 1500 /2009 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare a Activității ATI în România ci și pe cele ale OM nr.398 / 2019 privind aprobarea Ghidului privind Siguranța pacientului în anestezie-terapie intensivă! În scurte cuvinte, este de netolerat! Desigur că încă așteptăm ca Ministerul Sănătății să ia măsurile care se impun. Pe de altă parte, nu va fi acceptată detașarea și subordonarea unor medici rezidenți-specialiștiprimari ATI și nici a asistentelor ATI într-o secție ATI condusă ilegal prin abuz și impostură medicală deoarece nu acceptăm să fim părtași la compromiterea siguranței pacienților dar și a personalului detașat”, arată Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă, în scrisoarea de protest semnată de președintele și vicepreședintele Societății, medicii Șerban Bubenek și Dorel Săndesc.

“Vă facem cunoscut că în eventualitatea în care se vor face totuși detașări ale personalului ATI în secția ATI a IBI Matei Balș înainte de demiterea Dr.Doina Iovănescu și numirea cu delegație ca șef secție ATI a unui medic ATI din cei care lucrează în acea secție, SRATI se va adresa de urgență Procuraturii, Instanțelor Judecătorești, Avocatului Poporului, Asociațiilor de Protecție a Pacienților și mass-mediei”, se mai arată în scrisoarea de protest adresată lui Raed Arafat.

Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă arată, de asemenea, că cel mai recent memoriu al său pe această temă a fost depus la cabinetul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, cu nr. de înregistrare 2606/19.05.2020. În respectivul memoriu se cerea, “dincolo de demascarea ilegalității promovării și adoptării Ordinului Ministrului Sănătății nr 489 / 2020 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici, cu infecții emergente și re-emergente (AP-IE/RE) de către fostul Ministru V.Costache în complicitate cu prof. Streinu-Cercel:

1..Trimiterea unei echipe de control la Institutul Matei Balș care să elucideze motivul pentru care prof. Streinu-Cercel nu a aplicat niciodată dispozițiile OM 1500/2009 prin care secția ATI din Institut trebuia condusă de un medic de specialitate ATI. Menționăm că în peste 11 ani conducerea Institutului Matei Balș nu a organizat nici un astfel de concurs, nici nu a dat delegație de șef de secție unui medic ATI, secția ATI fiind condusă și acum de un medic șef de secție infecționist (Dr.Doina Iovănescu) care încasează și sporul de ATI și pe cel de șef de secție, ilegal de peste 10 ani!!!!!

2. Modificarea de urgență a OM 489 /2020 în conformitate cu materialul depus la cabinetul dumneavoastră.

3. Trimiterea unei echipe de control la Institutul Matei Balș care să controleze modul în care s-a gestionat aprovizionarea cu medicamentele antivirale cuprinse în OM 487 /2020 a secțiilor ATI. Avem semnale că există pacienți care au decedat în secțiile ATI cu boală COVID-19 și nu au primit nici un fel de medicație antivirală. Și Ministerul Sănătății a dat prin OM 489 pentru AP-IERE 140.587.000 lei (aproximativ 16.500.000 Euro).”

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here