OMS avertizează: Nu sunt așteptări pentru vaccinări împotriva coronavirusului înainte de începutul anului 2021

Sursa foto: romaniatv.net

Mike Ryan, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că, deşi cercetătorii fac progrese în dezvoltarea vaccinurilor împotriva coronavirusului, acestea vor putea fi folosite abia de la începutul anului 2021, transmite Reuters.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii lucrează pentru a asigura o distribuire echitabilă a vaccinurilor, dar între timp este esenţial să limităm răspândirea virusului, a spus Ryan, care este director al programului de urgenţă al OMS.

“Facem progrese bune. Realist vorbind, oamenii vor începe să fie vaccinaţi în prima parte a anului viitor”, a spus oficialul OMS, precizând că mai multe vaccinuri se află în faza a treia a studiilor clinice şi că niciunul nu a eşuat în privinţa siguranţei şi capacităţii de a genera un răspuns imunitar.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii lucrează la extinderea accesului la vaccinuri şi pentru a ajuta la creşterea capacităţii de producţie.

“Trebuie să fim corecţi, pentru că sunt un bun global. Vaccinurile pentru această pandemie nu sunt pentru bogaţi, nu sunt pentru săraci, sunt pentru toată lumea”, a spus oficialul OMS.

Ryan a mai avertizat şcolile să fie precaute în privinţa redeschiderii şcolilor, până când nu va fi ţinută sub control transmiterea comunitară. Discuţiile din Statele Unite referitoare la redeschiderea şcolilor s-au intensificat, în timp ce pandemia se extinde în zeci de state.

“Trebuie să facem tot posibilul să readucem copiii la şcoală, iar cel mai eficient lucru pe care îl putem face este să oprim boala în comunitatea noastră”, a spus oficialul OMS.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here