Două persoane infectate cu COVID-19, căutate de Poliție după ce au făcut scandal la spital şi au refuzat internarea

Două persoane confirmate cu COVID-19 și duse cu ambulanța la Spitalul Găești au făcut scandal şi refuzat să se interneze. “Au coborât din ambulanță, au făcut stânga-împrejur și au plecat, nu ne-am înțeles cu ei”, a adeclarat managerul spitalului din Găeşti, Laurențiu Belușică.

Conducerea spitalului a sesizat Poliţia.

Potrivit medicilor, cei doi pacienţi, un bărbat și o femeie, prezentau simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus, iar boala fusese confirmată prin test.

“Au coborât din ambulanță în curtea spitalului și au spus că nu vor să rămână. (…) Nu ne-am înțeles cu ei, au devenit violenți și am anunțat Poliția. De asemenea, am anunțat DSP, așa cum cer protocoalele. Într-un final, au plecat. Noi nu avem pregătire să ne opunem fizic unei astfel de atitudini. Au făcut stânga-împrejur și au plecat”, a declarat, vineri, la Digi 24, managerul spitalului din Găești.

Cei doi pacienţi sunt căutaţi acum de Poliţie.

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat, vineri, 1.119 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Este a treia zi în care numărul cazurilor depăşeşte 1.000 de cazuri COVID-19. 24 de persoane au decedat. De asemenea, este prima oră când numărul pacienţilor internaţi la Terapie Intensivă a depăşit pragul de 300.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here