Botez cu peste 200 de invitaţi, oprit de oamenii legii. Amenzi record

Un botez cu peste 200 de invitaţi a fost întrerupt de oamenii legii, în localitatea Ghiroda din Timiş. Poliţiştii au dat 146 de amenzi în valoare de 35.000 de lei, iar organizatorul a fost amendat cu suma de 2.000 de lei.

La faţa locului s-au deplasat 13 echipaje de poliţie şi jandarmerie, evenimentul fiind oprit de către aceştia.

Conform Instituției Prefectului Timiș, „reprezentanții unui cult religios au organizat o procesiune (botez) cu participarea unui număr de aproximativ 250 de persoane”.

„În conformitate cu prevederile Legii 55/2020 art. 65 litera k, pentru nerespectarea prevederilor privind distanțarea socială au fost aplicate un număr de 128 sancțiuni, valoare 35.250 lei. Totodată, organizatorul a fost sancționat pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spatii deschise, conform prevederilor Legii 55/2020 art 65 lit i., cu o sancțiune contravențională în valoare 2.000 lei. În urma intervenției, procesiunea a fost încheiată, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii. Pe durata desfășurării activităților nu au fost evenimente”, transmite Prefectura Timiș.

Oraşul Făget şi alte 3 sate din Timiş, în carantină

Peste 47 de persoane care locuiesc în Făget, dar în satele alăturate sunt confirmate ca fiind infectate cu coronavirus. Alte peste o sută de persoane care au intrat în contact direct cu acestea sunt izolate la domiciliu.

Oraşul Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică din judeţul Timiş intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost transmisă duminică spre Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a fost emis Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Nr. 4659206/ 26.07.2020 care a decis instituirea carantinării zonale pentru oraşul Făget şi satelor aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică, începând de astăzi, 26 iulie, ora 19. Făget devine a treia localitate din ţară plasată în carantină.

Primarul localităţii spune că așteaptă decizia autorităţilor cu privire la instaurarea carantinei zonale. Primul din cele peste 47 de cazuri de îmbolnăvire a fost depistat în urmă cu trei săptămâni, scrie pressalert.ro.

Deocamdată, DSP Timiş nu a comunicat rezultatele anchetei epidemiologice, a declarat, în această dimineaţă, primarul Marcel Avram.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here