Şoferul craiovean care a ucis în bătaie un bărbat din Olt, la judecată

Procurorii doljeni au dispus trimiterea în judecată a unui craiovean de 31 de ani, acuzat că a bătut un bărbat de 41 de ani, din Grădinile, Olt. Acesta din urmă a decedat după câteva zile. Incidentul a avut loc anul trecut, înainte de Crăciun, în Craiova. Ieri, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus ca inculpatul să rămână sub control judiciar. Bărbatul de 31 de ani este judecat pentru loviri cauzatoare de moarte.

Incidentul în urma căruia un bărbat de 41 de ani și-a pierdut viața a avut loc în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2019, pe strada Doljului din Craiova. Victima locuia în Italia, în Palau, iar înainte de Crăciun a venit în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Procurorii doljeni au explicat că, în seara zilei de 21 decembrie, Grigoraş Popescu a mers la o întâlnire cu foştii colegi de la Liceul Militar. Întâlnirea a avut loc la un bar din Craiova. Câteva ore mai târziu era implicat într-o altercaţie, pe strada Doljului.

„În jurul orei 2.30, victima P.G., aflată în stare de ebrietate, se deplasa pe carosabil, pe strada Doljului din municipiul Craiova în direcţia străzii 1 Decembrie 1918 (…). Conducătorii autoturismelor care se deplasau pe strada Doljului au observat că victima era sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care reduceau viteza şi treceau pe lângă aceasta pentru a evita un eventual accident rutier. În jurul orelor 2.34, victima a blocat calea de rulare a autoturismului marca BMW, condus de inculpatul P.I. Inculpatul a trecut cu autoturismul pe lângă P.G. şi după ce a mai parcurs câţiva metri a oprit, iar victima a mers la portiera stângă, unde a avut o discuţie contradictorie cu inculpatul“, au susţinut anchetatorii.

Lovit cu pumnii şi cu picioarele

Anchetatorii au mai stabilit că, mai departe, şoferul l-a lovit pe Popescu cu pumnii şi cu picioarele.

„Inculpatul a mers la portiera stânga faţă a autoturismului şi, din interior, s-a înarmat cu un cuţit pe care îl ţinea în mâna dreaptă, iar în momentul în care a ajuns în apropierea victimei a lovit-o pe aceasta cu pumnul mâinii stângi în zona obrazului drept. După recepţionarea loviturii, victima s-a retras către mijlocul şoselei, fiind urmărită de către inculpat, între ei fiind interpus martorul A.C. În timp ce victima se retrăgea, martorul A.C. s-a îndepărtat puţin de P.G. întrucât a observat că inculpatul avea cuţit în mână, aspect de care acesta a profitat şi a lovit victima cu pumnul stâng în zona obrazului drept. În urma loviturii recepţionate, victima a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt, iar apoi inculpatul a mai lovit-o de trei ori cu piciorul stâng în zona toracică“, au mai precizat anchetatorii.

Inculpatul a plecat cu autoturismul de la locul faptei, lăsând victima pe carosabil.

A murit după câteva zile

Bărbatul de 41 de ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova. Ulterior, pe 23 decembrie, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar Arseni“ din Bucureşti. Peste cinci zile, în dimineaţa zilei de 28 decembrie, bărbatul a decedat. Procurorii doljeni mai spun că, iniţial, inculpatul a negat că a lovit victima de mai mute ori.

„Într-o primă fază a cercetărilor, fiind audiat de către organele de poliţie, inculpatul a declarat faptul că a aplicat o singură lovitură victimei, care a căzut pe carosabil. Ulterior, acesta a recunoscut că a lovit victima cu pumnul de două ori în zona feţei, iar când aceasta a căzut pe sol, a mai lovit-o de trei ori cu piciorul“, au mai precizat anchetatorii.

Şoferul care a ucis în bătaie un pieton, trimis în judecată

Craioveanul de 31 de ani a fost arestat preventiv pe 23 decembrie. A stat după gratii până în martie, când Curtea de Apel Craiova a dispus plasarea sub control judiciar a inculpatului.
Pe 22 iulie, judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut controlul judiciar faţă de inculpat. Decizia instanţei a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, instanţă care s-a pronunţat ieri. Judecătorii craioveni au respins contestaţia formulată de craiovean, aşa că acesta rămâne sub control judiciar.

Între timp, în iunie, procurorii doljeni au dispus trimiterea în judecată a craioveanului de 31 de ani. Acesta este acuzat de loviri cauzatoare de moarte. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

Sursa: gds.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here