Acasă Național CFR Cluj este...

CFR Cluj este campioana României! Ardelenii, al treilea titlu consecutiv în Liga 1

CFR Cluj este vechea și noua campioană a României! Clujenii au câștigat Liga 1 pentru a treia oară la rând, după 3-1 cu CS Universitatea Craiova, într-un meci jucat cu titlul pe masă, pe „Ion Oblemenco”. 

  • CFR Cluj va juca în preliminariile UEFA Champions League, în turul I 

Craiova – CFR Cluj nu a avut nevoie de prelungiri și penalty-uri, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă după 90 de minute era egalitate. Față în față cu o performanță istorică, oltenii au început spectaculos.  Elevii lui Bergodi au deschis scorul în minutul 9, prin Dan Nistor. Mijlocașul a preluat pe piept și a șutat violent, de la 20 de metri. Arlauskis nu a avut nicio șansă!

CFR Cluj, revenire de campioană

Spre finalul primei reprize, jucătorii lui CFR Cluj s-au trezit! În minutul 36, Vincius a egalat cu o lovitură excelentă de cap, de la 6 metri. Până la pauză, Nistor a mai avut o ocazie uriașă, după o acțiune personală.

După pauză, doar CFR Cluj a contat

În repriza a doua, Craiova parcă nu a mai existat pe teren. Clujenii au presat, au fost mai inspirați, iar în minutul 56 au trecut în avantaj. Deac, fără să fie presat de niciun adversar, a centrat perfect, iar Boli, nemarcat de fundașii olteni, a marcat cu capul, din șase metri.

După ce clujenii au trecut în avantaj, oltenii au căutat golul egalizator, dar nu au reușit să pună probleme. Mai mult, în minutul 76, Hațegan a dictat penalty după un duel între Cosic și Vinicius, ultimul aflat într-o poziție de ofsaid. Deac l-a transformat pentru 3-1.

Până la final, oltenii au încercat să marcheze golul care să-i readucă în lupta pentru titlu, dar nu au avut sorți de izbândă. CFR Cluj a fragmentat jocul, a ținut de minge și a cucerit al treilea titlul la rând.

Craiova – CFR Cluj 1-3

  • min 90+6: Final de meci: Craiova – CFR Cluj 1-3! CFR Cluj e campioana României
  • min 84: Koljic reia peste poartă, cu capul, dar mingea se duce peste poartă
  • min 77: GOOOL CFR Cluj! Ciprian Deac transformă fără emoții penalty-ul
  • min 76 Penalty pentru CFR Cluj: Hațegan a dat penalty după un duel între Cosic și Vincius
  • min 74: Două schimbări la Craiova: Matei și Mihăilă sunt schimbați cu Baiaram și Ivanov
  • min 70: Acka reia slab, centrarea lui Cicâldău. Mingea se duce mult pe lângă poartă
  • min 64: Dublă schimbare la CFR Cluj: Itu este înlocuit de Hoban și Rondon a fost schimbat cu Costache
  • min 60: Prima schimbare la Craiova: Andrei Ivan i-a luat locul lui Bărbuț
  • min 58: Nistor ia galben după un fault din spate, la Deac
  • min 56: GOOOL CFR CLUJ! Kevin Boli reia cu capul, din 6 metri, iar Pigliacelli nu are nicio șansă! Fundașul lui CFR Cluj a profitat de o greșeală de marcaj și o aduce pe CFR în avantaj
  • min 54: Chipciu a tras bine de la 20 de metri. Pigliacelli a reținut fără probleme
  • min 51: Koljic trage puternic de la 20 de metri, dar mingea se duce pe lângă poarta lui CFR Cluj
  • min 48: Deac trage slab, în zid, dintr-o lovitură liberă de la 26 de metri
  • A început repriza secundă!
  • min 45+3. Pauză. Craiova – CFR Cluj 1-1
  • min 45+2: Ratare pentru CFR Cluj! Rondon a reluat din 4 metri, la colțul scurt, dar Pigliacelli a respins spectaculos
  • min 44: Bărbuț trage din centru careului,  Arlauskis era bătut, dar Vinicius scoate din fața porții
  • min 41: Panică în careul Craiovei, după ce centrarea lui Rondon a fost respinsă de Vlădoiu după o neînțelegere cu Pigliacelli
  • min 39: Ocazie uriașă pentru Craiova! Nistor a luat o acțiune pe cont propriu, l-a depășit pe Camora și a șutat cu exteriorul, din colțul careului mic. Mingea l-a depășit pe Arlauskis, dar a trecut puțin pe lângă poartă
  • 1-1. min 36: GOOOL CFR CLUJ! Vinicius egalează după un corner executat de Deac. Fundașul brazilian a sărit excelent și a reluat cu capul la colțul lung
  • min 29: Omrani preia o minge la marginea careului, l-a depășit ușor pe Cosic, dar a tras slab, pe lângă buturi
  • min 25: Koljic a acuzat probleme după o ciocnire cu Itu. A avut nevoie de intervenția medicilor și poate continua meciul
  • min 23: Vinicius reia cu capul, slab, din 6 metri, după un corner al lui Chipciu. Mingea s-a dus pe lângă poartă
  • min 18: Omrani a încercat o acțiune pe cont propriu, dar Vlădoiu intervine bine, prin alunecare, și-l oprește la marginea careului
  • min 12: Ocazie mare pentru Craiova. Bărbuț a centrat în careu, iar Mihăilă a atacat foarte bine colțul scurt, dar a tras peste poartă
  • 1-0. min 9: GOOOL CRAIOVA! Dan Nistor preia mingea pe piept și trage violent, de la 23 de metri! Arlauskis nu a avut nicio șansă
  • min 7: Prima schimbare la CFR Cluj: Alex Chipciu l-a înlocuit pe Dodi Joca
  • 2.500 de fani olteni sunt în fața stadionului și își încurajează echipa favorită
  • min 5: Cicâldău trage din lovitură liberă de la 25 de metri. Mingea se duce mult peste poartă
  • min 3: Deac a centrat în careu, dar mingea a fost reținută fără probleme de Pigliacelli
  • 20:30 A început meciul. Craiova a avut lovitura de start

Sursa text și foto: gsp.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here