Focar de COVID la Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Autorităţile sunt în alertă

Cinci călugări de la Mănăstirea “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava au fost testați pozitiv cu noul coronavirus și au fost internați în Spitalul Județean Suceava. În urmă cu 10 zile sute de credincioși au participat la întronizarea urmașului arhiepiscopului Pimen. 

Mănăstirea “Sfântul Ioan” din Suceava a devenit un focar de COVID-19. Cinci călugări de aici au fost testați pozitiv cu noul coronavirus și au fost internați în Spitalul Județean Suceava.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava au demarat o anchetă epidemiologică și au dispus testarea întregului personal de la mănăstire. Spațiile de la mănăstire au fost dezinfectate, iar lăcașul de cult a fost închis pentru o perioadă.

Autorităţile sunt în alertă după ce la sfârşitul lunii iulie la Mănăstirea “Sfântul Ioan” din Suceava a avut loc întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor! El a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dupa decesul de coronavirus al arhiepiscopului Pimen.

Autoritățile fac apel la persoanele care prezintă simptome ale bolii și care au avut legătură cu acest locaș de cult să se testeze pentru a nu pune în pericol sănătatea celor apropiați.

Probleme generate de COVID-19 s-au mai înregistrat la Mănăstirea ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava și în luna aprilie a acestui an, în plină pandemie și într-o perioadă în care orașul se afla în carantină.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here