Concubina fostului procuror slătinean Eugen Iacobescu, în SCANDAL cu Garda de Mediu. Amendă URIAȘĂ

Concubina fostului procuror slătinean Eugen Iacobescu, Eugenia Ciucă, se află într-un scandal uriaș cu Garda de Mediu Olt, care, pentru că ea a refuzat accesul unei echipe de comisari pe amplasamentul pe care firma sa deține un incinerator de deșeuri, va primi o amendă enormă, de 100.000 de lei.

Totul a plecat de la mai multe sesizări ale cetățenilor care au reclamat că incineratorul de deșeuri pe care firma Eugeniei Ciucă, SC Xtreme Ecoenergy Group SRL, îl deține la marginea Slatinei încalcă prevederile legislației de mediu. În urma sesizărilor, o echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu au demarat un control la obiectivul cu pricina, însă accesul reprezentanților GNM a fost refuzat de patroană. Astfel, firma deținută de Eugenia Ciucă, împreună cu o altă persoană, va fi sancționată cu aplicarea unei amenzi uriașe, de 100.000 de lei, potrivit instituției de mediu.

„În urma unor sesizări venite atât din partea cetăţenilor, cât şi din partea presei, potrivit cărora la incineratorul de deşeuri din Slatina, deţinut de firma Eugeniei Ciucă, S.C. XTREME ECOENERGY GROUP SRL, au loc frecvente încălcări ale normelor legislaţiei de mediu, o echipă de comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu a declanşat de urgenţă un control la obiectivul respectiv.

Din păcate, încălcând grav legea şi complicându-şi şi mai tare situaţia, proprietarii incineratorului au refuzat accesul echipei de comisari pe amplasament.

În consecinţă, operatorul economic ce are în proprietate acest incinerator va fi sancţionat pentru nefacilitarea controlului, cu amendă contravenţională în valoare de 100.000 lei.

În plus, se vor continua toate demersurile legale în vederea permiterii accesului comisarilor GNM pe amplasamentul incineratorului şi finalizarea controlului”, se arată într-un comunicat al Gărzii Naționale de Mediu.

SC Xtreme Ecoenergy SRL a fost înființată în 2015 de fondatorii Eugenia Ciucă, Florin Sever Dăncioiu și Florin-Ionuț Constantin. În același an în firmă intră și Luminița Popa. La scurt timp, cei doi bărbați renunță la părțile lor sociale, lăsând destinele societății pe mâna celor două femei.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,2 milioane de lei și un profit net de peste 1,2 milioane de lei.

Eugenia Ciucă este cunoscută pentru relația sa cu „renumitul” procuror Eugen Iacobescu, azi pensionar. Potrivit comisarul.ro, cei doi au avut și afaceri împreună, în domeniul creșterii și comercializarea porcilor. În urmă cu 13 ani, un control la Curţii de Conturi scotea la iveală că perechea Iacobescu – Ciucă a fraudat statul român şi Ministerul Finanţelor cu zeci de miliarde de lei, mai scrie comisarul.ro. Controlul Curții de Conturi a general un dosar penal care a intrat pe mâna unui procuror al Parchetului Curții de Apel Craiova, Alexandru Vancea, care l-a scos basma curată pe Iacobescu, precizează sursa citată.

Cei doi concubini au fost protagoniștii și unui alt caz, cu mult mai grav, fiind acuzați de omor prin imprudență.

„Procurorul şi-a cumpărat, împreună cu concubina sa, un apartament în Slatina, l-au asigurat la Astra, după care i-au dat foc, aşteptând să încaseze asigurarea. Norocul n-a fost de partea lor. În urma incendiului, o vecină a murit asfixiată cu monoxid de carbon, în urma ei rămânând un copil de doar 8 ani. În plus, inspectorul de asigurări nu s-a intimidat de statutul lui Iacobescu şi l-a reclamat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Prim-procurorul Croitoru s-a spălat pe mâini de caz, pasându-l Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, procurorulul Vancea. Rechizitoriul acestuia l-a scos iar din cauză pe Eugen. A rămas însă Eugenia. În ciuda lui Vancea, Ministerul Finanţelor l-a dat în judecată pe Iacobescu. Procesul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar de aici, urmând traseul deja cunoscut, înapoi la Curtea de Apel Craiova. Unde ditamai instituţia ministerială a pierdut procesul”, potrivit comisarul.ro.

Eugenia Ciucă mai deține, tot împreună cu Luminița Popa, și service-ul auto de pe strada Constructorului din Slatina, administrată de SC Alucom Group SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here