Noi schimbări la WhatsApp. Ce avantaje vor avea utilizatorii aplicației

Un cont de WhatsApp va putea fi folosit în curând pe mai multe dispozitive, scutind utilizatorul de nevoia conectării prin intermediul telefonului atunci când acesta vrea să-l acceseze de pe PC sau tabletă.

Cea mai mare slăbiciune a serviciului deţinut de Facebook este disponibilitatea limitată pe alte platforme decât smartphone-urile. Cei care vor să folosească WhatsApp pe un calculator, de exemplu, trebuie să acceseze un container web cu opţiuni limitate şi o pot face doar folosind telefonul în rol de intermediar între PC şi serverele serviciului.

Fără telefon, WhatsApp nu poate fi folosit în prezent pe alte dispozitive. Din fericire, inginerii companiei lucrează la acest lucru şi se pare că WhatsApp va intra în rândul serviciilor de WhatsApp moderne, care au aplicaţii native pe toate platformele majore.

În codul versiunii beta de WhatsApp au fost descoperite referiri la o funcţie de sincronizare a chat-urilor între dispozitive. Asta înseamnă că, în viitor, WhatsApp va permite folosirea aceluiaşi cont pentru logarea pe mai multe dispozitive – în prezent conturile de WhatsApp pot fi legate doar de telefoane.

În consecinţă, WhatsApp va avea aplicaţii native şi pentru celelalte platforme, urmând să funcţioneze independent, prin intermediul aceluiaşi cont, atât pe tablete, cât şi desktop-uri.

Funcţia de sincronizare va funcţiona la fel ca la Telegram, unde conversaţiile sunt actualizate în timp real pe toate dispozitivele pe care utilizatorul şi-a adăugat contul.

WhatsApp, care avea 2 miliarde de utilizatori în februarie, de când datează ultima numărătoare oficială, s-a concentra în ultima vreme pe limitarea transmiterii informaţiilor false prin adăugarea mai multor limitări în ceea ce priveşte forward-ul mesajelor pe grupurile de discuţii.

Facebook lucrează în prezent la interoperabilitatea celor trei servicii de chat pe care le deţine: Facebook Messenger, WhatsApp şi Instagram Direct. Acestea vor comunica între ele, permiţând, de exemplu, trimiterea de mesaje (eventual apeluri audio şi video) pe de WhatsApp pe Facebook Messenger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here