Alexandru Cumpănașu a făcut mai multe declarații dure la adresa clanurilor interlope, care, susține acesta, ar fi implicate și în răpirea nepoatei sale, Alexandra Măceşanu, în vara anului 2019.
Alexandru Cumpănașu susține acum că ar fi fost amenințat de membri ai clanului Duduianu, al cărui lider era Emi Pian, omorât săptămâna trecută.
„Înțeleg că interlopii vor să mă taie sau să mă arunce în aer! Nu este prima dată. Clanul Duduienilor este doar unul! Sunt și eu curios poliția se autosesizează ACUM? La Pian a țipat unu pe YouTube împotriva lor și s-au mobilizat mai ceva ca pentru un rege! NU AM MĂ INTERLOPILOR FRICĂ DE VOI! Voi lupta împotriva voastră cu și mai multă forță”, este mesajul lui Alexandru Cumpănașu.
Alexandru Cumpănașu este revoltat şi de faptul că polițiștii au păzit funeraliile lui Emi Pian: „Acum un an alți polițiști păzeau la ordinul unui procuror alți interlopi care o traficau pe Alexandra! În cazul ei nu au avut elicopter, echipament de interceptare, nimic. Au fost doar simpli paznici la poarta lui Dincă! Pentru Pian au avut de toate! I-au transformat în gardienii interlopilor – străzi închise, elicoptere, filtre – tot tacâmul pentru înmormântarea unui mare șef de stat”.
Sursa: romaniatv.net