Șefa Inspectoratului Școlar Olt, Daniela Țîrcomnicu, va fi înlocuită. Cine ar urma să îi ia locul/ FOTO

Șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), Daniela Țîrcomnicu, nu mai este pe placul liderului PNL Olt, Liviu Voiculescu, drept pentru care ar urma să fie înlocuită în funcție cu unul dintre adjuncții săi, respectiv cu Victor Iacobescu.

Informația circulă pe surse deocamdată, surse liberale susținând că ordinul politic ar fi fost deja dat de președintele organizației.

Daniela Ţîrcomnicu a fost numită inspector general al IȘJ Olt în noiembrie 2019, cu susținerea PNL, ea fiind adusă la conducerea instituției din postura de director adjunct al Colegiului Metalurgic din Slatina.

O dată cu ea au fost numiți și noi adjuncți, în persoana Luminiței Popescu și a profesorului Victor Iacobescu. Postul Luminiței Popescu a fost eliberat prin plecarea acesteia la București, după ce a fost pusă la conducerea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați (funcție cu rang de secretar de stat), fiind ocupat ulterior de Mariana Gheorghe, care a mai ocupat această funcție și care a obținut-o din nou pe mâna primarului din Balș, Mădălin Teodosescu, după ce a părăsit PSD.

De altfel, se pare că onestitatea și corectitudinea Danielei Țîrcomnicu sunt exact calitățile de care liderii politici liberali nu ar avea nevoie, aceștia mizând pe faptul că cea care va conduce, de fapt, Inspectoratul Școlar Olt va fi Mariana Gheorghe, o fire la polul opus față de bonomia profesorului Victor Iacobescu.

Victor Iacobescu și Mariana Gheorghe

Aceste de manevre ar putea să nu aibă, însă, efectul scontat, pentru că Victor Iacobescu, un om blajin, tolerant, neconflictual, este guvernat nu doar de bonomie, ci și de principii morale sănătoase.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here