ROADPOL în Olt: Sute de autoturisme verificate, peste 300 de amenzi și zeci de permise reținute

Conform Planului de operațiuni al Forțelor Europene ale Poliției Rutiere (ROADPOL), în perioada 10-16 august, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum. În perioada cu pricina, oamenii legii au aplicat peste 300 de amenzi și au reținut zeci de permise auto.

În cele șapte zile, polițiștii rutieri au verificat 860 de autovehicule și au aplicat 310 sancțiuni contravenționale, ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, 73 dintre abateri fiind înregistrate cu aparatele radar de tip Trucam și 237 cu cele montate pe autospecialele de poliție.

27 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele de măsurare a vitezei în timp ce circulau cu viteze ce au depășit cu mai mult de 50 km/h limita maximă admisă pe sectorul de drum tranzitat, fapt pentru care le-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile și au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă.

Acțiunea a fost coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

„Controalele Polițiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a celei excesive.

Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave.

Polițiștii olteni desfășoară în mod permanent astfel de acțiuni preventiv-reactive și vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic, să măriți atenția pe toată durata deplasării și să respectați regulile de circulație, pentru a ajunge cu bine la destinație”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.