Guvernul, generos cu bisericile înainte de alegeri. La rectificarea bugetară au fost alocaţi de şase ori mai mulţi bani decât până acum

Sursa foto: digi24.ro

La rectificarea bugetară de zilele trecute, Guvernul a alocat o sumă de șase ori mai mare bisericilor decât totalul finanţărilor acordate în primele șapte luni jumătate ale acestui an.

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a sprijinit financiar bisericile cu aproximativ 20 de milioane de lei în primele şapte luni ale anului. La rectificarea bugetară de zilele trecute, Guvernul a alocat o sumă de șase ori mai mare. Este vorba despre 124,8 milioane de lei, informează Newsweek. 

Majoritatea fondurilor vor fi folosite de Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) pentru finanțarea unor lăcașuri de cult.

Valoarea sprijinului financiar alocat de către SSC în perioada 1 ianuarie 2020 – 14 august 2020 se ridică la 19.969.000 de lei. Asta înseamnă de 6,2 mai puțini bani decât au fost alocați la ultima rectificare bugetară, a doua de anul acesta.

Anul acesta, Catedrala Mântuirii Neamului a fost finanțată de către Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) cu suma de 10.304.000 de lei.

Potrivit Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Secretariatul de Stat pentru Culte acordă sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult este de 731.635.000.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here