Accident produs de un bărbat care s-a urcat băut la volan. În mașină erau CINCI copii, patru fiind răniți și duși la spital

Un bărbat și patru copii din Dâmbovița au ajuns la spital după ce mașina în care erau a intrat pe sensul opus și s-a izbit frontal de un microbuz cu marfă. 

Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când au constatat că șoferul care a pierdut controlul volanului era sub influența alcoolului. Asta deși avea în autoturismul lui nu mai puțin de cinci copii.

În autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani se aflau cinci copii, doi ai săi și trei nepoți.

Se întorceau de la un magazin spre casă, când șoferul ar fi derapat pe o bucată de pietriș, a izbit un gard, iar apoi a ajuns pe sensul opus, izbindu-se de un microbuz de marfă.

Martor: “A venit de acolo pe contrasens, a mers târâș pe gard și a intrat în noi, a pierdut controlul”.

Martor: “A venit pe contrasens și a lovit pe cel care circula regulamentar, din sens opus”.

Femeie: “Trebuia în primul rând să se gândească la sănătatea la copii, la viața lor”.

Cei din microbuz le-au sărit în ajutor celor răniți în autoturism, iar între timp au sunat și la numărul de urgență 112 pentru a chema ajutoare.

Patru copii au ajuns la spital

În urma impactului violent, șoferul în vârstă de 53 de ani și patru copii care se aflau în mașina lui, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, au fost răniți, preluați de echipajele de la ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri și investigații.

Între timp, polițiștii au aflat că șoferul era și sub influența alcoolului.

Dr. Silviu Colomei, șef UPU Titu: ”Al doilea șofer a fost adus de echipajul de poliție pentru recoltarea de probe biologice. Prezenta traumatisme preponderent la nivelul membrelor inferioare. Din accident au rezultat și victime copii care aveau politraumatisme, dar în principiu au fost mai importante traumatismele la nivelul membrelor inferioare”.

Conducătorul auto al microbuzului a suferit și el răni ușoare, dar nu a rămas internat.

Pe numele șoferului autoturismului a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

O anchetă urmează să lămurească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here