Candidatul Pro România la Primăria Slatina, Marius Bălașa, se plânge că Liviu Voiculescu îi fură ideile electorale/ FOTO

Candidatul Pro România la Primăria Slatina, Marius Bălașa, se plânge că Liviu Voiculescu, candidatul PNL pentru aceeași funcție, îi fură ideile electorale.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Marius Bălașa susține că Liviu Voiculescu, contracandidatul său, se „inspiră” din platforma sa electorală, afirmând că ideea construirii unui centru medical de pediatrie în Slatina, cu care candidatul PNL defilează în aceste zile în spațiul virtual, îi aparține, de fapt, lui.

Bălașa are și dovada: el a postat pe Facebook platforma sa electorală în care, la un punct, figurează exact construirea unui centru medical de pediatrie.

„Dragi slătineni,
Încă de vineri, 28.08.2020, prima zi de campanie, am început să mă întâlnesc cu dumneavoastră în oraș pentru a vă face cunoscute proiectele necesare pentru dezvoltarea orașului nostru, precum și cea mai competentă echipă de consilieri locali.
Acum vă prezint platforma și în varianta on-line. Nu de alta, dar observ că, într-o lipsă totală de idei și de proiecte, pentru unii dintre contracandidați platforma mea electorală reprezintă un adevărat izvor de inspirație (Ex: Înființarea unui Centru de pediatrie)”, a scris, pe Facebook, Marius Bălașa.

Reacția candidatului Pro România vine după ce contracandidatul său, Liviu Voiculescu, a postat, ieri, pe o rețea de socializare că prioritatea lui este construirea unui spital municipal de pediatrie în municipiul-reședință de județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here