De ce a fost retras textul privind tehnologia 5G de pe site-ul Academiei Române. Explicațiile instituției

Academia Română explică, miercuri, într-un comunicat, decizia de a retrage de pe site-ul instituţiei un text emis în urmă cu o săptămână în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la consecinţele utilizării tehnologiei 5G asupra sănătăţii.

Pe 27 august, Academia Română a transmis un comunicat de presă în care atrăgea atenţia că utilizarea pe termen lung a tehnologiei 5G poate avea efecte negative asupra sănătăţii oamenilor.

La numai o zi distanță, Academia Română a șters de pe site documentul în care spunea că tehnologia 5G are un ”imens potențial de risc asupra vieții”, invocând argumente prezente și în teoriile conspiraționiste.

De ce a fost textul privind tehnologia 5G de pe site-ul Academiei Române

Miercuri, Academia Română a precizat că textul privind consecinţele utilizării tehnologiei 5G era menit să invite la analiză, iar decizia conducerii de a-l retrage de pe site-ul instituţiei a venit în urma hotărârii de a prelua iniţiativa organizării unei dezbateri la nivel naţional.

“Tema, aşa cum precizam, este sensibilă la nivel mondial şi a generat şi continuă să genereze dezbateri în comunitatea ştiinţifică internaţională. Comunicatul nostru a fost gândit ca o invitaţie către întreaga societate românească (specialişti, factori de decizie, mediul economic, corpul medical şi întreaga populaţie), pentru ca împreună să analizăm şi să ajungem la nişte concluzii utile fiecăruia dintre noi. Comunicatul a stârnit controverse, ignorându-se faptul că Academia Română a solicitat o analiză a impactului utilizării pe termen lung, deci ca urmare a expunerii de lungă durată a populației la radiațiile emise de aceste tehnologii. Studiile au menirea să trateze într-o manieră echilibrată avantajele și dezavantajele acestor tehnologii și să evalueze potențialul de risc asupra sănătății. Academia Română nu se opune implementării noilor tehnologii, ci dorește să fie luat în considerare principiul medical al prevenției înainte de trecerea la utilizarea lor pe scară largă”, se arată în comunicatul publicat, miercuri, pe site-ul Academiei.

Responsabilii instituției precizează că decizia conducerii Academiei Române de a retrage comunicatul de pe site-ul instituţiei a fost luată ca urmare a hotărârii de a prelua iniţiativa organizării unei dezbateri la nivel naţional, cu participarea tuturor factorilor implicaţi şi elaborarea unui document comun.

”Tema impactului tehnologiilor 5G asupra sănătăţii oamenilor, alături de subiecte precum impactul evoluţiei tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor asupra omului şi societăţii, schimbările climatice, sistemul de educaţie contemporan şi raportul dintre învăţământul on-line şi educaţia în clasă se încadrează în seria de probleme majore ale societăţii pe care le-a abordat în ultima perioadă Academia Română”, se arată în comunicat.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here