Persoane căutate în Germania pentru tentativă de omor, depistate în urma unor percheziții în București și Ilfov

Cinci persoane urmărite internaţional de autorităţile germane pentru tentativă la omor au fost depistate de poliţişti în urma unor percheziţii efectuate la începutul acestei săptămâni în Bucureşti şi Ilfov, se arată într-un comunicat remis presei de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi ai IPJ Ilfov, cu sprijinul luptătorilor SIAS, au efectuat, luni, două descinderi în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. În urma operaţiunii coordonate de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi supravegheată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au fost depistaţi cinci cetăţeni români urmăriţi internaţional de autorităţile judiciare germane.

Pe numele celor cinci persoane erau emise mandate europene de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă comisă la data de 12 august 2020, în localitatea Duisburg din Germania.

Cele cinci persoane au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore, urmând ca ulterior să fie emise mandate de arestare provizorie în vederea predării către autorităţile germane.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here