Fost ofițer, păcălit să cumpere cartele telefonice de 6.300 €. Reacția incredilă a păgubitului: “Eu sunt băiat deştept”

Păcăleală incredibilă la Titu, în județul Dâmbovița! Un bărbat de 86 de ani s-a ales cu o pagubă uriașă, după ce a fost înșelat la telefon de un recidivist.

Acesta l-a sunat pe pensionar și s-a dat drept director al unei societăți de telecomunicații, promițându-i două premii consistente, pentru el și soția lui.

În schimb, bătrânul i-a dat necunoscutului coduri de reîncărcare telefonică, în valoare de aproape 30.000 de lei. Abia după o lună, a înțeles că a fost tras pe sfoară și a cerut ajutorul polițiștilor.

Radu Iliescu, păgubit: “Eu nu pot să spun că am fost un fraier, eu sunt şi ofiţer!”

Radu Iliescu, fost ofiţer, este pensionar în oraşul Titu, soţ al unei foste directoare de liceu. Cuprins de mirajul câştigului fabulos, pensionarul şi consoarta lui s-au lăsat prinşi într-un joc, pus la cale de un individ care şi-a petrecut mulţi ani în spatele gratiilor. Au fost sunaţi la telefon şi li s-a spus că sunt fericiţii câştigători a două premii, a câte 20.000 de lei. Dar, ca să intre în posesia banilor, trebuie să îi trimită unui aşa-zis director o mulţime de coduri de reîncărcare telefonică.

Radu Iliescu, păgubit: „M-a pus de am cumpărat nişte coduri de reîncărcare.
Reporter: În valoare de cât?
Radu Iliescu, păgubit: „Toate, sunt 137 de coduri, în total fac 268 de milioane. Atât am dat.
Reporter: Nu v-aţi prins că e o păcăleală?
Radu Iliescu, păgubit: „Nu! Doamne, eu sunt băiat deştept! Eu sunt proiectantul tuturor combinelor din ţară, toate combinele Iliescu Radu le-a făcut!
Reporter: Şi n-aţi realizat că sunteţi înşelat?
Radu Iliescu, păgubit: „Păi, da, soţia, profesoara de fizică, a fost directoare de liceu.”

Cu seninătate, cel acuzat, un individ de 42 de ani, recidivist, recunoaşte că l-a înşelat cu zâmbetul pe buze pe pensionar

Bărbatul reţinut: Dintr-o glumă, am ajuns unde nu trebuie. M-am dat director la Romtelecom.
Reporter: Şi ce le-aţi spus oamenilor?
Bărbatul reţinut: Că au câştigat nişte bani.
Reporter: Cat trebuia să le daţi?
Bărbatul reţinut: 400 de milioane.
Reporter: Şi în realitate?
Bărbatul reţinut: În realitate au luat-o în…”

Timp de trei săptămâni, pensionarul s-a plimbat pe la mai toate magazinele din Titu, de unde a cumpărat cartele reîncărcabile de circa 27.000 de lei, cu gândul la marele premiu. Dar în cele din urmă a realizat că totul a fost… o mare păcăleală. Atunci a anunţat poliţia. Cu ajutorul procurorului, poliţiştii din Titu au reuşit să dea de urma suspectului, l-au audiat şi încătuşat.

Individul şi-a recunoscut vină în fata anchetatorilor. Este cercetat pentru înşelăciune. A fost reţinut pentru 24 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat risca să îşi petreacă următorii trei ani în spatele gratiilor.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here