Un jandarm a fost sancționat de șefii săi pentru că nu purta mască într-un mijloc de transport

Un jandarm este cercetat disciplinar de către superiorii săi din Ialomița după ce a fost surprins fără mască de protecție într-un tramvai din București.

”În această dimineață, am primit din partea cetățenilor, pe adresa noastră de Facebook, mai multe fotografii care prezintă un jandarm aflat într-un mijloc de transport în comun, fără să poarte masca de protecție, așa cum prevede legea. Comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a dispus de urgență verificarea acestor imagini, iar din primele verificări a rezultat faptul ca jandarmul face parte din Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița”, se arată într-un comunicat postat vineri de Jandarmeria Ialomița pe pagina sa de Facebook.

Instituția a anunțat că-l va sancționa pe jandarm și a mulțumit celor care au făcut publice imaginile.

”Și cum nimeni nu este mai presus de lege, am hotărât efectuarea unei cercetări amănunțite cu privire la aspectele sesizate, urmând a fi luate măsurile legale. Mulțumim cetățenilor pentru transmiterea acestor imagini”, a precizat Jandarmeria Ialomița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here