Gheorghe Dincă, faţă în faţă cu rudele Alexandrei şi Luizei. Monstrul, audiat în dosarul Caracal

O nouă confruntare între Gheorghe Dincă și familiile fetelor răpite din Caracal. Azi se judecă mai multe cereri depuse de familiile fetelor. La instanța se vor prezenta rudele Luizei, împreună cu avocata Carmen Obârșanu, dar și părinții Alexandrei.

Aceștia se vor afla față în față cu monstrul, care însă va fi audiat prin videoconferință.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din “cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Gheorghe Dincă este acuzat că a răpit, sechestrat, violat, ucis şi apoi profanat cadavrele a două fete, Luiza Melencu, de 18 ani, pe care a luat-o în maşină la autostop pe data de 14 aprilie 2019 şi Alexandra Măceşanu, de 15 ani, răpită la data de 25 iulie 2019.

Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.

Alexandra Măceşanu a dispărut de mai bine de un an. Pe 24 iulie 2019, fata a plecat din satul natal Dobrosloveni spre Caracal cu o maşină de ocazie. Urma să se întâlnească cu prietenul ei. Pentru că nu s-a mai întors acasă, părinţii s-au alarmat au început căutările. Tatăl Alexandrei a anunţat şi poliţia din localitate, a fost trimis acasă, să revină a doua zi.

A doua zi, părinţii au mers din nou la poliţie. La prânz, Alexandra a sunat la 112 si a povestit că a fost rapita, violata si este tinuta sechestrata intr-o casă. După ora bune, poliţiştii au intrat în sfârşit în curtea indicată de Alexandra, anunţând la câteva ore că au găsit doar rămăşiţe umane carbonizate.

La începutul anchetei DIICOT, acuzatul Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

Totodată, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal. Ulterior, acesta și-a schimbat declarația, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că rămășițele găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul principalului suspect în acest caz aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă experții nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here